În situația în care LUCA BRANDSSHOP nu este în măsură să livreze cumpărătorului bunurile comandate şi achitate în avans, din motive obiective şi care nu depind de companie, cumpărătorului i se va restitui integral suma plătită. Într-un astfel de caz, suma integral plătită se referă la cheltuielile efective suportate de client.
Timpul de livrare
Perioada standard pentru livrare este de 2-5 zile lucrătoare. Cumpărătorul trebuie să accepte o posibilă prelungire a perioadei de livrare datorată întârzierilor provocate de producător sau a unor evenimente neprevăzute şi care nu depind de LUCA BRANDSSHOP, în conformitate cu Ordonanța nr.21/1992, privind Protecția Consumatorilor, cu modificările ulterioare.
Bunurile livrate vor fi însoțite de factură, care servește ca document financiar, dar și ca document privind garanția, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Cumpărătorului i se cere adresa pentru livrare, la completarea comenzii.
Dacă bunurile dorite nu sunt disponibile sau în acest timp au apărut probleme privind efectuarea livrării, reprezentanţii LUCA BRANDSSHOP vor informa fără întârziere clienţii folosind datele de contact existente.
Dacă bunurile nu sunt primite de client în timpul stabilit pentru livrare, şi nu a fost contactat de LUCA BRANDSSHOP, clientul poate da telefon la 0743 325 722 sau contacta LUCA BRANDSSHOP prin e-mail la adresa contact@lucabrands.ro
Transportul, ambalarea şi termenii de plată
Bunurile cumpărate sunt trimise ambalate în mod corespunzător, iar plata se efectuează potrivit metodei alese de cumpărător. Pentru fiecare comandă, taxa de transport este indicată separat. Trebuie avut în vedere că taxa pentru transport este suportată de cumpărător.
LUCA BRANDSSHOP păstrează dreptul de proprietate asupra bunurilor până când preţul complet al bunurilor este plătit.
Orice alte costuri legate de transport ce intervin între transportator şi client după ce bunurile au fost livrate de LUCA BRANDSSHOP vor fi achitate de cumpărător.
Modalităţi de livrare
Livrarea se face prin FAN COURIER
Schimbul de colete
Costul schimbului de colete din vina clientului este suportat de cumpărător.